Caută
  • Dent House

Implanturile dentare - Tot ce trebuie să știi

Ai auzit de la prietenii tăi despre implantul dentar și nu înțelegi care e utilitatea acestuia ? Astăzi venim cu un articol care te va ajuta să înțelegi tot ce trebuie să știi despre ele.



Ce sunt implanturile dentare ?


Pentru a înțelege ce este implantul dentar, prima dată trebuie să știm că un dinte natural este alcătuit din coroană (cea pe care o vedem) și rădăcină (implantarea acestei coroane în os). Din cauza cariilor netratate, bolii parodontale și multor altor patologii, pe parcursul vieții, putem pierde unul sau mai mulți dinți de pe arcadă. Această situație se numește edentație parțială (un dinte sau mai mulți dinți lipsă) sau totală (lipsa tuturor dinților) și aduce cu ea numeroase efecte negative:

  • Afectează viața socială și profesională a pacientului

  • Reduce calitatea vieții

  • Scade eficiența masticatorie

Implantul dentar este un dispozitiv care înlocuiește rădăcina acestor dinți pierduți și permite aplicarea pe acesta a unei coroane protetice. Implantele sunt realizate din materiale biocompatibile (adică sunt tolerate de organismul nostru) și sunt inserate în os de către medicii de chirurgie orală. Mai simplu: implantul este ca un șurub care se înfiletează în os iar peste acesta punem coroana dintelui.


Ce trebuie să știu despre aceste implanturi ?


Cine are nevoie de implant dentar ?

Toată lumea care are unul sau mai mulți dinți lipsă (din numeroase cauze) sunt candidați pentru aplicarea unui implant dentar.




Cine nu poate beneficia de un implant dentar ?

Un implant dentar se inseră în osul alveolar al pacientului. Din momentul în care pacientul pierde unul sau mai mulți dinți, osul în care dintele era implantat își pierde funcția și în timp se atrofiază (se pierde). Dacă tratamentul nu este început în timp scurt, pierderea din lățimea și înălțimea osului va duce la imposibilitatea inserării unui implant (acesta nu va avea pe ce să se sprijine). În aceste sunt necesare manoperele chirurgicale suplimentare de adiție de os sau multe alte proceduri care au rolul să faciliteze inserarea implantului.


Care îi procedura ?

Pacientul edentat vine la noi la o consultație chirurgicală de specialitate (programează-te acum) în cadrul căreia se evaluează cazul și se va realiza un CBCT (un examen imagistic) pentru a analiza toți parametrii osoși, dimensiunile implantului și planificarea poziționării implantului. După ce planul de tratament este construit până la cel mai mic detaliu se va trece la procedura de inserare a implantului. După această procedură, pacientul va sta o perioadă de 3 luni pentru vindecare după care se va reîntoarce în cabinetele noastre pentru un control. Se descoperă implantul, se pune un căpăcel de vindecare pe acesta care să ne conformeze gingia după care se va realiza lucrarea protetică pe implant.




Ce implant să aleg ?

Implanturile dentare sunt produse de numeroase firme, prețurile lor diferă în funcție de numeroși factori. Noi folosim implanturile Megagen și Nobel. Unii pacienți întreabă de ce exită o diferență de preț atât de mare între aceste implanturi. Prețurile implantelor sunt diferite în funcție de calitatea lor, acestea se diferențiază prin longevivitatea tratamentului, biocompatibilitatea materialelor etc. Implanturile ieftine deși sunt atractive ca preț, acestea pot avea o calitate mai slabă.


Dacă sunt edentat total (lipsa tuturor dinților) ?

În trecut pentru acești pacienți varianta unică de tratament era proteza totală. Aceasta era incofortabilă, leza țesuturile moi, determina atrofii osoase, era neglijată igiena orală în prezența lor și aveau multe alte dezavantaje. Pentru pacienții edentați totali, inserarea unor implanturi și realizarea unei supraproteze pe implant reprezintă o variantă ce permite o restaurare de durată, care oferă confort și care crește calitatea vieții.



Îmi recomandați un implant ?

Recomandăm aplicarea unui implant tuturor pacienților care au dinți lipsă. Este cea mai bună metodă de tratament al edentației, acesta prezintând o rată crescută de succes și oferă confort maxim pacientului. Este adevărat că aceste tratamente implică o investiție mare la început dar oferă și rezultate pe măsura așteptărilor.



Dacă nu am reușit să răspundem tuturor întrebărilor tale, echipa noastră îți stă la dispoziție cu orice informație. Nu uita, ai grijă de sănătatea zâmbetului tău !


Programează-te acum la Dent House

Află mai multe despre implantologie


0 afișare

Luni - Vineri: 11:00 - 19:00 (temporar)

Sambata: Inchis

Duminica: Inchis

Tel. 0740365093

Email: info@denthouse.ro

Dent House Clinic

Str. Milcov 20, Cluj-Napoca, RO

Get social  !

  • White Facebook Icon
  • Instagram - White Circle

Plateste in rate

cu cardul Star BT